Absenţa face ca mintea să fie mai curioasă…

Ştii cum e. Pleci dintr-un loc pe care crezi că îl cunoşti. Dar s-ar putea să te înşeli, pentru ca lucrurile se mai schimbă. În cazul de faţă vorbim despre Marea Britanie.

Mă aflu în trenul către Manchester, de unde voi lua avionul spre România şi ascult ”Gettin’ Better”, hitul celor de la Mamas & Papas, un cântec care se potriveşte perfect cu momentul. Dar Mama Cass cântă despre dragostea din California anilor ’60 şi nu despre oamenii care stau cu mine în compartiment, în Anglia anului 2012. Cântăreata era supraponderală şi de aici şi legătura cu ceea ce mă frământă pe mine: de ce sunt atât de mulţi britanici obezi? Asta nu e bine. E un risc pentru sănătate.

Să fie oare hormonii sau prea multe calorii în burtică? Oricum, majoritatea britanicilor arată în prezent ca majoritatea americanilor şi observ asta pentru că nu mă aflu foarte des aici. Absenţa dintr-un loc face ca dorul să fie mai mare, dar oare prezenţa duce la o probabilitate mai mare de apariţie a bolilor de inimă? Fără a mai vorbi despre diabet, calculi biliari, infarct şi tensiune. În aeroport mă uit cum familii întregi stau la coadă la cartofi prăjiţi, gogoşi şi îngheţată, de porţii mari. Englezi, deşteptarea!

Caut pe site-ul BBC ştiri despre Siria. Dar în topul listei se află ştirea potrivit căreia englezoaicele sunt cele mai grase din Europa, 24% dintre ele fiind obeze, iar englezii ocupă locul doi, cu un procent de 22%. Unul din trei copii englezi pana la varsta de 9 ani e gras sau obez. Steven Gerard si Jamie Oliver au incurajat guvernul nostru sa lupte impotriva obezitatii prin lectii de gatit predate in scoli. Tot britanicii sunt câştigători şi la consumul de alcool, depăşind Finlanda şi Irlanda. Rule Britannia şi daţi-mi o aspirină.

În curând avionul meu zboară peste Transilvania şi mă holbez cu ochi de îndrăgostit, pentru că România este acasă pentru mine şi într-o bună zi voi avea un câine ciobănesc aici. Aeroportul Otopeni straluceşte precum cazinourile din Vegas iar şoferul de taxi nu se grăbeşte. Desigur, bancheta din spate nu e prevăzută cu centuri de siguranţă, pentru că aici nu se aplică legile fizicii, iar voi, românii preferati  mai degrabă să zburati prin parbriz decât să va legati cu o cataramă. Dar ce-i asta? Maşina din faţă semnalizează. O alta INCETINESTE. Se întâmplă din nou şi nu-mi vine sa-mi cred ochilor: o fi pus Băsescu valium în apă?

În acel moment îmi aduc aminte de o discuţie recentă cu un român în Azerbaijan. Ne plângeam atunci de şoferii din Baku (groaznici, dealtfel) şi am menţionat faptul că România ocupă locul trei în Europa în ce priveşte accidentele rutiere. Prietenul meu a susţinut că de vină nu este şofatul, viteza ori centura de siguranţă. “E vorba despre drumuri,” a spus el, “românii au început să conducă bine.”

Dacă vedeţi vreo logică în asta, eu sunt Aristotel, dar avea într-un fel dreptate: şofatul în România a făcut progrese şi am observat asta pentru că am lipsit de aici vreme de un an. Maşini mai puţine? Nu s-ar spune. Mai multă stricteţe în obţinerea permisului? Vom reveni la asta mai târziu. Sau poate că românii au realizat pur şi simplu că viaţa nu este un circuit de Formula 1 şi că moartea pândeşte la tot pasul?

Bizar este faptul că statisticile sugerează cu totul altceva. În perioada 2007-2008, procentul accidentelor rutiere a crescut cu 20%, 2000 de oameni pierzându-şi viaţa. În 2011, numărul lor a crescut la 3151. Şi cu toate astea, din câte văd, şoferii din România sunt mult mai atenţi şi mult mai puţin agresivi, aşa că sunt curios să văd statisticile pe 2012.  Eu nu am maşină şi nu am mai condus de 7 ani, dar sper că mă voi mai afla aici să citesc aceste cifre.

Mă simt bine înapoi în Bucureşti, mă întâlnesc cu prieteni vechi, îmi fac prieteni noi printre care şi o tânără inteligenta care lucrează la Parlament. Maria poartă tocuri înalte, rochii scurte şi consideră că în politică oamenii sunt decenţi. Ea speră să devină deputat într-o bună zi şi crede că cei mai multi jurnalişti sunt subiectivi. Îi spun că mulţi români cred că politica este doar un spectacol, nimic serios. Dar Maria nu e de acord şi spune că lucrurile merg spre bine, în fiecare partid există oameni capabili şi tineri politicieni cu idei bune, aşa că există o speranţă, nu trebuie decât să încercăm, salutare!”

Se îndepărtează clătinându-se pe tocuri, muncitorii de pe stradă se holbează, şoferii claxonează, iar dacă toţi aceştia ar vota, Maria ar ajunge prim ministru.

Partenerul meu de tenis, Todd este om de afaceri şi spune că-i place România. El crede că românii sunt ospitalieri şi nu sunt xenofobi. Este cetăţean canadian de culoare şi nu a avut probleme aici, poate doar atunci când a solicitat fonduri UE pentru a extinde afacerea şi a crea locuri de muncă în Bucureşti. Unii oameni importanţi i-au cerut un procent de 10% şpagă. “Asta înseamnă 500.000 de euro!” spune Todd, “le-am spus să-şi bage banii undeva şi am renunţat.” Apoi aruncă mingea în aer şi serveşte cu putere, gata să-mi reteze capul. Joc, set şi meci.

După meci, la un suc rece, îl întreb pe Todd ce părere are despre şofatul în România.  Se pare că încântătoarea lui soţie, şi ea tot cetăţean străin a trebuit să treacă 9 teste pentru a-şi lua permisul, între care un test psihologic, unul ginecologic şi unul de sânge, pentru sifilis.  “Ştiu că românii îşi adoră maşinile,” spune Todd, “dar fac şi dragoste cu ele?”

Suntem amândoi de acord că problema ţine probabil de birocraţia de modă veche şi că indivizii care au cerut 10% şpagă sunt nişte dinozauri care vor dispărea curând.

Deci, eu voi fi deja în Azerbaijan atunci când voi veţi citi aceste rânduri. La naiba! Vine vara şi îmi va fi dor de România. Dar ştiu ce cântec va rasuna în căştile mele pe drumul către Otopeni, în traficul care se mişcă cu viteza melcului, pentru că…. believe it or not, there’s something groovy and good about whatever we’ve got, and it’s gettin’ better…

* sursă Eurostat & Radio România

First published in PLAYBOY, May 2012, by S.C. MediaFax SA, Romania.

Original page from magazine: playboy jun