6. i-views

In 2009, the editor of ELLE magazine Mihaela Spineanu interviewed me about ‘Never Mind the Balkans, Here’s Romania’. To read her report, please click the link. Multumesc.

mike-elle(1)

***

And below, you can read a short extract from an interview about the book as published in Foaia Transilvana newspaper in June 2008. Journalist Mihai Gădălean was asking the questions…

« Englezii şi românii glumesc la fel »
[...] România, motiv de laudă
Spuneaţi că în 1994 nu mulţi erau interesaţi de România. A crescut interesul în 2008 ?
Cred că da. Pentru că e deja în UE, pentru că afacerile sînt în floare, vesticii ştiu că e o piaţă masivă. Politic e importantă pentru poziţia ei strategică şi va fi întotdeauna aşa. În plus, tot mai mulţi români se angajează în străinătate şi poartă steagul. Sînt români foarte deştepţi prin toată lumea.
Atunci, nu credeţi că această carte i-ar putea speria chiar şi pe cei interesaţi de români?
Britanicii şi românii au un simţ al umorului foarte asemănător. Acesta a fost unul din motivele pentru care m-am întors, după ‘94 : oamenii mi se păreau amuzanţi şi cu atitudini foarte interesante faţă de viaţă. Oamenii vor fi curioşi. România e un loc chiar « cool » în care să vii în vacanţe. Cei care vin aici în vacanţă se întorc acasă şi încep (pe un ton afectat – n. r.) : « Eu am fost în România. Şi tu n-ai fost… » E un loc exotic, puţin periculos, puţin diferit.

Ce are Transilvania mai mult decît Dracula ?
Geografia, în primul rînd, e spectaculoasă. Climatul. Mîncarea. Aveţi nişte cartofi fantastici, roşii, brînză, vinuri. Cînd am venit prima dată aici, am sunat-o pe mama şi i-am spus : « Ştii cartofii ăia pe care-i mîncăm noi în Anglia ? Ăia nu-s cartofi! » Prima dată cînd mi-am făcut piure în România, nu-mi venea să cred ce gust bun avea ! De asemenea, istoria e uimitoare. E foarte complicată, dar ştiu că e interesantă. Şi, deasupra tuturor, oamenii. Cred că, oriunde eşti în lume, ce te atrage mai mult ca orice sînt oamenii. Transilvănenii au fost întotdeauna foarte prietenoşi faţă de mine.
« Has de cas »
Spuneaţi că românii au acelaşi simţ al umorului ca britanicii. Cum l-aţi descrie ?
E vorba de « has de cas », să continui să zîmbeşti, chiar dacă viaţa e grea… Has de cas. Aşa se spune ?
Haz de necaz.
Da, haz de necaz. Şi asta e o chestie destul de britanică. În engleză îi spunem « stiff upper lip », înseamnă să-ţi ţii buza de sus foarte fermă, să nu tremure, să nu-ţi arate emoţiile. Haz de necaz… Poţi să-mi scrii asta ?
Unde aţi văzut acest simţ al umorului ? Mergi pe stradă şi toată lumea e mohorîtă, întunecată, preocupată…
Viaţa nu e chiar uşoară pentru români, cel puţin pe moment. Deci, da, poate oamenii arată serioşi, chiar şi eu, deşi nu mă pot compara cu un pensionar român. Dar cred că, odată ce rîcîi puţin suprafaţa sau spargi gheaţa şi te împrieteneşti cu el, îl întrebi « poţi să mă ajuţi cu asta, să-mi arăţi unde e oficiul poştal ? », nu mai durează mult pînă cînd un român va spune o glumă.
Povestea, esenţial folositoare
V-aţi caracteriza cartea ca fiind amuzantă sau serioasă ?
Sper că-i va face pe oameni să rîdă. Şi sper că-i va face să cadă pe gînduri. Eu doar am vrut să spun poveşti. Cred în puterea poveştilor. Cîteodată, pot fi chiar prea puternice. Dar dacă foloseşti potrivit o poveste, ea poate fi esenţial folositoare. Cel mai important personaj al poveştii e cititorul. [...]
Interviu realizat de Mihai Gădălean Foaia transilvană, 13 iunie 2008, p. 16